Psihologia investiţională – element cheie în tranzacționare

 

finante-comportamentaleAtunci când vine vorba de bani și luarea deciziilor privind tranzacționarea, persoanele care investesc la bursă nu sunt întotdeauna atât de raționale pe cât ar crede, ajungând de multe ori să se întrebe de ce au luat o decizie proastă. Există o serie de noțiuni teoretice privind psihologia investițională pe care orice investitor ar trebui să le cunoască pentru a avea succes în tranzacționare. Vă prezentăm mai jos câteva dintre aceste noțiuni.

Din afară, pieţele financiare apar ca fiind „uscate, tehnice şi de natură strict economică – având în vedere doar scăderi în procentaje, volum, apeluri în marjă şi pierderi pe hârtie. Cu toate acestea, mecanismul interior al pieţelor este psihologic. Toate pieţele, financiare sau de altă natură, sunt aranjamente în care bunuri, bani sau active reale şi financiare trec din unele mâini în altele. Este vital să ne amintim că aceste mâini sunt umane şi sunt ataşate gândirii şi sentimentelor” ( Maital, Shlomo – Minds, Markets, and Money: Psychological Foundations of Economic Behaviour).

În literatura occidentală clasică şi neoclasică fiinţele umane sunt descrise ca fiind raţionale, luând deciziile corecte în situaţii de completă transparenţă. Această fiinţă umană perfectă – în mod frecvent denumită „homo oeconomicus”- are întotdeauna succes în ceea ce priveşte optimizarea profitului dorit şi primeşte informaţii complete care au un impact asupra deciziilor şi alternativelor sale – o situaţie ideală care sigur nu există în viaţa reală a investitorilor (Fromlet, Hubert – Behavioral Finance-Theory and Practical Application).

În numeroase rânduri pierderile înregistrate de investitori pe pieţele bursiere îşi găsesc cauza în deciziile subiective şi influenţate pe care le iau aceştia. Când pieţele se prăbuşesc în absenţa unor schimbări semnificative în fundamentele economice, o explicaţie frecventă este aceea că investitorii s-au comportat asemenea unei turme care este cuprinsă de panică dintr-o dată fără motiv. Comportamentul de turmă sau contagiunea mimetică reciprocă reprezintă un concept utilizat pe scară largă de economişti pentru a explica iraţionalitatea care guvernează investitorii ( Park, Andreas; Sabourian, Hamid – Herd Behavior in Efficient Financial Markets).

În acelaşi timp, pe piaţa bursieră se pot manifesta o serie de influenţe subiective, reflectând, la un moment dat, un optimism nefondat privind posibilităţile de profit. În această situaţie, trendul bursei nu mai reflectă dinamica economiei reale, manifestându-se chiar o opoziţie între economia reală şi cea financiară.

Astfel, de multe ori investitorii încetează să mai investească conform unei strategii proprii bazate pe elemente concrete şi exacte, şi preferă să urmeze calea impusă de ceilalţi investitori. Conform finanţelor comportamentale, cu cât un investitor ştie mai puţin, cu atât este mai uşor ca acesta să fie afectat de „mentalitatea de grup”. Cu cât sunt mai „ignoranţi” investitorii cu atât intră mai repede în panică creându-se astfel premisele unor adevărate prăbuşiri bursiere.

Putem distinge dinvestitiiouă acţiuni provocate de „mentalitatea de grup”:

„panic buying” : moment în care investitorii observă creşterea preţului unei acţiuni şi fără să mai aştepte cumpără şi ei acţiunea respectivă în speranţa obţinerii unor profituri însemnate. Aceştia uită să mai studieze „dosarul” companiei respective şi îşi ghidează strategia conform părerii generale a celorlalţi investitori. Capcana în care cad aceşti investitori se rezumă însăşi la ideea că în măsura în care o investiţie pare a fi prea profitabilă pentru a fi adevărată, probabil aşa şi este.

„panic selling” : corespunde momentului în care bula speculativă care a produs creşterea nefondată a pieţei se „sparge”, iar investitorii încearcă să îşi diminueze pe cât posibil pierderile prin vânzarea acţiunilor deţinute. Presiunea de vânzare a acţiunilor nu face decât să conducă la prăbuşirea bursei.

Finanţele comportamentale explică faptul că, atunci când îşi deschid poziţii pe piaţă, participanţii nu sunt atraşi în primul rand de cât de ieftine sau scumpe sunt unele titluri, ci de cât se aşteaptă să crească sau să scadă aceste preţuri. În 1996, Alan Greenspan avertiza de existenţa „exuberanţei iraţionale”. Cu toate acestea, investitorii care au vândut scurt acţiuni care păreau supraevaluate la acel moment au fost nevoiţi să accepte pierderi mari deoarece preţurile au atins nivele chiar mai mari. Aşa cum John Maynard Keynes a comentat succint: „Pieţele pot rămâne iraţionale mai mult timp decât investitorii pot rămâne solvabili”.

Volatilitatea pieţei, în cea mai mare parte a ei, trebuie pusă, deci, pe seama psihologiei investitorilor. În realitate deciziile iraţionale ale investitorilor produc cea mai mare parte din risc, datorită optimismului exagerat al acestora care măreşte preţurile dincolo de valoarea reală a companiilor în cauză.

Modelele psihologice ale pieţei financiare se bazează pe modul în care psihologia umană influenţează procesul de luare a deciziilor şi explicarea îndepărtării investitorilor de raţionalitate. La procesul decizional  (modelul consumatorului raţional) contribuie percepţiile şi cunoşinţele individului, iar decizia se ia pe baza informaţiilor disponibile şi este influenţată de preferinţe, atitudini, sentimente şi motive.

În literatura psihologică există dovezi care arată faptul că indivizii au capacităţi de procesare a informaţiei limitate, sunt predispuşi să facă greşeli şi tind adesea să se bazeze pe opiniile altor oameni. De aceea, orice investitor ar trebui să fie mereu informat, educat şi raţional în deciziile investiţionale.

Leave a Reply