Cum sa economisesti eficient? Evita cateva capcane!

economisireTraim intr-o societate consumerista si campaniile publicitare, ofertele, demersurile de fidelizare ne bombardeaza la fiecare pas cu un slogan ademenitor: ‘’Cumpara, cumpara si…primesti si mai mult pe gratis!’’.

Lasand la o parte contradictia logica din aceste mecanisme de marketing, realitatea e putin mai costisitoare. Cum pot economisi eficient daca atunci cand ‘’profit de oferte’’, de fapt buzunarele mi se golesc substantial? In acest articol vei afla cum sa-ti planifici cheltuielile, evitand aceste capcane care-ti inghit economiile.

Chilipirurile sau cum nu tot ce zboara se mananca

Cardurile de fidelizare
Esti la casa pentru a plati produsele cumparate si o vena mai proeminenta te avertizeaza ca dupa calculele tale, ai cam cumparat ceva…Vanzatoarea te intreaba serviabila daca nu vrei sa economisesti 30% din cheltuieli cu noul card de fidelizare pe care magazinul respectiv, in marea lor generozitate ti-l ofera ca simbol al pretuirii tale. Doar o suspiciune anemica te face sa verifici daca asta implica niste costuri aditionale. Dar bineinteles ca nu. Cel putin, nu pe moment. Ai muscat momeala care va transforma cei ‘’30% economisiti azi’’ in cheltuieli in plus… prin puterea dobanzii.

Cumparaturile angro
Te ajuta sa economisesti doar daca familia ta consuma intr-o saptamana acelasi produs, cat altii intr-o luna. Altfel, toate bananele pe care le arunci pentru ca pana ai ajuns acasa ai avut chef de un sandvis cald si te-ai saturat, inseamna fix… bani aruncati.

‘’Cumpara una si primesti inca una GRATIS’’
Daca mananc o shaorma cu de toate si inca una e gratis, normal ca economisesc! Nu kilograme, totusi. Dar daca la o pereche de ciorapi cu Bambi pe fond albastru mai primesti inca o pereche cu lupul din ‘’Scufita Rosie’’ cand o papa be bunicuta? Nu-ti place poate, dar cumperi…ca e gratis. Tocmai ai cumparat o pereche de ciorapi pe care nu-i vei purta niciodata, asadar, nu ai economisit nimic.

‘’Dincolo e mai ieftin!’’
Stiti reclama funny cu halatul care in alta parte e mai ieftin? Ei bine, daca ‘’dincolo’’ unde margarina e mai ieftina cu 50 de bani decat la chioscul de langa blocul tau, se afla la iesirea din oras…vesti proaste. Ai economist 50 bani de la margarina, 10 bani de la croissant si ai cheltuit inca 10 lei pe benzina plus timpul pierdut pe drum si asteptatul la coada. Fa-ti un serviciu, calculeaza-ti cheltuielile si urmeaza sfatul bunicilor: ‘’Nu da pe mere ce-ai castigat pe pere’’. Nu merita.

Comanda 10 rochii si transportul e gratis
Dar tu voiai doar o rochie de vara din colectia respectiva. Pentru ca intr-o luna va veni iarna, altceva va fi la moda, va fi frig si vei cheltui alti bani pe alte 10 rochii care nici acestea nu vor mai fi la moda in iarna urmatoare. Tragem linia-ai platit triplu ca sa economisesti o cantitate infima, cat reprezinta, de regula, costurile transportului.

Concluzie
Daca vrei sa economisesti, foloseste-ti chibzuiala pentru a-ti planifica cheltuielile in cunostinta de cauza. Nu plati mai mult pe lucruri de care nu ai nevoie, varsandu-ti economiile in industria din ce in ce mai profitabila a marketingului (uneori de calitate).

Leave a Reply